Nobody's Home
Administrator
 Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 413
|
|
Originile, 1965 - 1966
Albumul de debut care poarta numele formaţiei - The Doors (1967)Înfiinţată în 1965 în Los Angeles, California, după o întâlnire dintre studenţii universitaţii de film "UCLA" Jim (James Douglas) Morrison şi Ray Manzarek, "The Doors" a devenit unul dintre fenomenele artistice de mare importanţă ale sfârşitului anilor 1960. Ray Manzarek, specializat la pian/claviaturi, formase împreună cu cei 2 fraţi ai săi o trupă numită Rick And The Ravens şi căuta un solist şi un baterist. A fost imediat impresionat de Morrison după ce l-a ascultat cântând o piesă cu versuri proprii - "Moonlight Drive". Odată cu el a fost recrutat şi bateristul John Densmore şi s-au înregistrat 6 piese cu versuri scrise de Jim în această formulă. Nemulţumiţi de rezultatul înregistrărilor, fraţii lui Manzarek au părăsit trupa, fiind amândoi înlocuiţi de un prieten al lui John Densmore - chitaristul Robby Krieger. Robby Krieger şi John Densmore cântaseră cu The Psychedelic Rangers şi îl cunoşteau pe Manzarek de la şedinţele de meditaţie în comun. În noua componenţă trupa s-a remarcat rapid în numeroase cluburi începând cu London Fog de pe Sunset Strip.
Formaţia şi-a luat numele dupa titlul unei cărţi scrise de Aldous Huxley, The Doors of Perception, care era la rându-i împrumutat dintr-un vers al artistului şi poetului secolului al 18-lea, William Blake: "If the doors of perception were cleansed (deseori citat greşit ca "opened" în acest context), every thing would appear to man as it is, infinite."
[modifică] Înregistrări timpurii, 1966 - 1969
După ce a fost descoperită de către producătorul David Pollack, formaţia cânta în cluburi precum London Fog de pe Sunset Strip (zonă recunoscută pentru restaurantele şi viaţa de noapte a părţii de vest a oraşului Los Angeles) şi mai târziu Whisky A Go-Go (se spune că scena rock`n`roll a luat naştere odată cu deschiderea acestui club de noapte). Personajul central şi totodată controversat al trupei, Jim Morrison, prin interpretarea excentrică a compoziţiei intitulate "The End", în 1966, a făcut ca trupa să fie dată afară din Whisky A Go-Go, patronii interzicându-le să mai cânte acolo. Acest eveniment a avut şi o parte bună... atrăgând atenţia celor de la Elektra Records, cu care au şi semnat un contract, marcând începutul unei colaborări îndelungate şi pline de succes cu producătorul Paul Rothchild şi inginerul Bruce Botnick. LP-ul lor de debut care poartă numele formaţiei conţine o mare parte dintre piesele lor, inclusiv drama muzicală de 11 minute "The End". Cu formaţia aflată în plină formă, de o energie şi o ambiţie ieşite din comun, înregistrarea albumului a durat doar câteva zile, fiind aproape în întregime cântat live în studio, cu majoritatea pieselor înregistrate din prima interpretare. Morrison şi Manzarek au regizat şi un film inovativ de promovare a single-ului "Break on Through", care a reprezentat un moment important în dezvoltarea genului de film numit videoclip muzical.
Morrison pe faţa albumului DoorsLansat în ianuarie 1967, albumul a provocat o adevărată senzaţie în cercurile muzicale, iar a doua piesă extrasă de pe acesta, "Light My Fire", a devenit hit, consacrând grupul ca una dintre formaţiile americane de succes ale anului 1967, alături de Jefferson Airplane şi The Grateful Dead. Cu frumuseţea-i saturniană, cu magnetismul prezenţei sale scenice şi pantalonii mulaţi din piele, Morrison a ajuns fulgerător unul dintre cele mai mari sex simboluri ale timpurilor lui, deşi în scurtă vreme a devenit frustrat de condamnarea sa la statutul de vedetă.
Cel de-al doilea LP al celor de la The Doors, "Strange Days" a avut aproape acelaşi impact ca şi primul şi a consolidat buna reputaţie a grupului. Al treilea lor LP, "Waiting for the Sun" din 1968 a reprezentat schimbarea formatului iniţial al stilului trupei, întrucât repertoriul original fusese epuizat şi un altul nou a fost compus. A devenit primul lor LP pe locul 1, iar piesa "Hello, I Love You a fost cel de-al doilea lor hit pe locul 1 în clasamentul SUA. Albumul conţinea şi piesele "The Unknown Soldier", pentru care au auto-regizat şi realizat un alt videoclip muzical şi "Not to Touch the Earth", extras din legendara lor piesă abstractă de 30 de minute intitulată "Celebration of the Lizard", pe care din cele declarate oficial nu au reuşit să o înregistreze în întregime într-o versiune satisfăcătoare pentru LP. În 1969, odată cu lansarea albumului "The Soft Parade", formaţia şi-a îmbogăţit posibilitaţile de exprimare muzicală prin utilizarea unor secţiuni de corn, sau corzi, precum şi alte sunete dorite în anumite compoziţii (ca de exemplu colaborarea cu saxofonistul Curtis Amy pe single-ul lor, "Touch Me" .
Pentru fanii celor de la „The Doors”, muzica formaţiei conţinea versuri încarcate de referinţe sociale, psihologice şi politice, compuse de nimeni altul decât de "The Lizard King" - (regele şopârlă, Jim Morrison. Ritmul de jazz al tobelor lui John Densmore, clapele învăluitoare ale lui Ray Manzarek, cel care interpreta cu mâna stângă părţile asociate de obicei chitării bas şi contribuţiile lui Robby Krieger la chitară în care se regăseau influenţe flamenco, indiene, blues şi de chitară clasică, se combinau în stilul lor distinctiv. The Doors erau o trupă neobişnuită în peisajul rock prin faptul că nu utilizau chitara bas în concerte, Manzarek fiind cel care interpreta părţile bas cu o claviatură electrică bas Fender, o variantă a binecunoscutului pian electric Fender Rhodes. Oricum, basistul Lonnie Mack a colaborat cu trupa la înregistrările câtorva piese de pe LP-ul Morrison Hotel, iar Jerry Scheff (multă vreme basist în serviciul lui Elvis Presley) şi-a adus contribuţia pe LP-ul "L.A. Woman".
Multe dintre piesele celor de la The Doors erau compuse în comun, pornite de la ideile lui Manzarek, corelate cu versurile si unele linii melodice cu care contribuia Morrison, vreme în care ceilalţi inventau ritmul şi armoniile melodiei. În timpul unei plimbări pe o plajă din California, Morrison şi Manzarek au trecut pe lângă o fată afro-americana, iar Morrison a scris într-o seară versurile piesei Hello, I Love You referindu-se la acea fată în expresia "dusky jewel" (giuvaer întunecat). Piesa a fost criticată întrucâtva la vremea respectivă din cauza asemănării cu hitul "All Day and All of the Night" din 1965 al celor de la The Kinks.
[modifică] Controverse din timpul carierei, 1969 - 1971
The Doors şi-a câştigat rapid o reputaţie atât pentru spectacolele live provocatoare, cât şi pentru stilul rebel. Jim Morrison a fost arestat pe scenă în New Haven, Connecticut, pentru limbaj impropriu faţă de poliţie în timpul concertului. Într-o apariţie cu o interpretare live la emisiunea Ed Sullivan Show a reţelei TV "Columbia Broadcasting System" din 17 septembrie 1967, cenzura postului TV a cerut trupei să îşi modifice textul piesei "Light My Fire", schimbând versul "Girl we couldn't get much higher" cu "Girl we couldn't get much better" pentru a evita referirea la droguri. Cu toate acestea, Morrison a cântat piesa în original şi pentru că era o transmisie în direct, reţelei CBS i-a fost imposibil să îl oprească. Ed Sullivan a fost atât de furios încât a refuzat să dea mâna cu membrii formaţiei la plecare şi nici nu au mai fost invitaţi vreodată. Morrison a declarat mai târziu că era foarte emoţionat în timpul interpretării şi a uitat să facă modificarea. (De altfel nu au fost singurii a căror re-apariţie a fost interzisă la această emisiune. Cu 11 ani mai devreme, lui Bo Diddley i-a fost interzisă prezenţa atunci când a refuzat să cânte piesa "Sixteen Tons".)
Cel mai scandalos incident s-a petrecut la concertul "Dinner Key Auditorium" din Miami, Florida în 1969. S-a spus că Morrison şi-ar fi expus părţile intime în timpul spectacolului. A fost acuzat de expunere indecentă şi de comportament obscen, dar nu s-a ajuns la o concluzie clara. Morrison a declarat: "Am pierdut mult timp cu procesul din Miami, cam un an si jumatate. Dar a fost o experienta valoroasa. Inaintea procesului, aveam o atitudine imatura si nerealista fara de sistemul judiciar american. Procesul mi-a deschis ochii."
Jim Morrison — lead singer of the DoorsÎn timp ce Morrison, solist vocal fiind, era în prim planul atenţiei generale şi avea o imagine mai mare decât a celorlalţi membri pe coperţile albumelor grupului, era foarte ferm când se punea problema ca toţi membrii grupului să primească recunoaşterea publică. Cu ocazia unui concert, când prezentatorul evenimentului a anunţat: "Jim Morrison and The Doors", Morrison, furios, a refuzat intrarea în scenă până când grupul nu va fi anunţat din nou, de data aceasta doar "The Doors".
În ultimii doi ani ai vieţii sale, Morrison a redus consumul considerabil de droguri psihedelice şi a început să bea, ceea ce în schimb a început să-i afecteze abilităţile, atât pe scenă cât şi în studio. Încercând, se pare, să-şi schimbe imaginea de "Rege Şopârlă" care ajunsese să îl domine, Morrison s-a îngrăşat şi şi-a lăsat barbă, determinând Elektra să folosească fotografii făcute mai demult pentru coperta albumului lor "Absolutely Live " LP, apărut în 1970. În album apar înregistrări făcute în timpul turneului american din 1970 şi la concertul din 1969 de la teatrul Aquarius şi include o înregistrare live, în întregime, a piesei "The Celebration of the Lizard".
Al patrulea lor album, The Soft Parade (1969) este cel pe care grupul se străduieşte să îşi păstreze impulsul; o încercare de a-şi extinde soundul cu instrumente cu coarde şi alămuri, considerându-se că a avut cel mai mic succes dintre LP-urile cu Morrison, care avea deja o problemă serioasă cu băuturile alcoolice şi devenea din ce în ce mai dificil şi nestatornic în studio, drept pentru care sesiunile de înregistrare trenau săptămâni întregi, deşi înainte durau câteva zile.
Grupul a revenit puternic la forma precedentă în 1970 cu excelentul album LP Morrison Hotel şi părea pregătit să-şi reia locul între primele formaţii din America cu superbul L.A. Woman din 1971. A fost conceput ca o reîntoarcere la rădăcini care explora bazele lor de blues şi R&B,deşi în timpul repetiţiilor grupul a avut o dispută serioasă cu Rothchild. Denunţând noul repertoriu ca un cocktail musical, el a renunţat şi a predat frâiele producerii pe mâna lui Botnick. Rezultatul a fost considerat un clasic, conţinând unele dintre cele mai puternice piese şi performanţe de la debutul lor din 1967. Single-ul atmosferic "Riders On The Storm" e constant difuzată de decenii la posturile de radio rock. Ultima apariţie publică a The Doors a fost cea de la "Warehouse" in New Orleans, pe 12 decembrie 1970, unde părea că Morrison avea o cădere nervoasă pe scenă (trântind în numeroase rânduri microfonul de podeaua scenei).
[modifică] După moartea lui Morrison, 1971 - 1989
În 1971, după înregistrarea albumului “L.A. Woman”, Morrison a decis să ia o pauză şi s-a mutat împreună cu iubita sa Pamela Courson la Paris. Morrison a murit acolo în circumstanţe misterioase la data de 3 Iulie 1971; trupul său a fost găsit în cada apartamentului său. S-a tras concluzia că a murit din cauza unui atac de cord, deşi a fost dezvăluit mai tarziu că nu i-a fost efectuată nici o autopsie înainte de a fi îngropat la Cimitirul Pčre-Lachaise.
Zvonurile au continuat să circule pentru mulţi ani, invocând ideile ca Morrison şi-a înscenat moartea să iasă din centrul atenţiei sau ca el ar fi murit într-un club de noapte din Paris şi că trupul său fără viaţă ar fi fost dus pe furiş înapoi în apartament. Totuşi, în cartea sa „Wonderland Avenue”, fostul prieten al lui Morrison, Danny Sugerman, declară că în decursul ultimei întâlniri cu Pamela Courson, care a avut loc cu puţin înainte de moartea acesteia din cauza unei supradoze de heroină, ea i-a mărturisit că este responsabila întâlnirii dintre Morrison şi heroină şi, pentru că el avea o fobie faţă de ace, ea i-a injectat doza care l-a omorît.
Formaţia Doors, rămasă fără Morrison, şi-a continuat activitatea pentru încă ceva timp. După ce iniţial au luat în considerare să aducă un nou vocalist în locul lui Morrison, Krieger şi Manzarek au trecut la voce şi au mai scos două albume, Other Voices şi Full Circle. Au avut şi concerte în aceasta perioadă.
Ambele albume s-au vândut bine, dar nu în acelaşi număr ca în perioada Morrison, şi formaţia The Doors a încetat înregistrările şi concertele la sfârşitul anului 1972. În timp ce primul album stă sub nota caracteristică a stilului si al sound-ului Doors, ultimul album arată un Doors explorând teritoriul jazz-ului. Pentru că nici unul dintre albume nu a fost reeditat, ele se găsesc cel mai frecvent în reţelele P2P pe internet si sunt reevaluate de către fani. Ambele albume sunt din ce în ce mai mult văzute drept capodopere, chiar unii fani pretind că sunt cele mai bune albume Doors. În 1979 Francis Ford Coppola a lansat filmul "Apocalypse Now" cu melodia "The End" folosită proeminent în coloana sonoră. Cu ajutorul acesteia, "The Doors" au fost descoperiţi de noi fani.
[modifică] Anii 1990 şi ulterior
În 1991, regizorul Oliver Stone a lansat filmul “The Doors”, cu Val Kilmer în rolul lui Morrison şi cu sugestii de la Krieger, Densmore si Rothchild. Ian Astbury de la formaţia The Cult a fost prima alegere a regizorului, dar Astbury a decis să nu intre în lumea cinematografiei (din motive necunoscute). Ian a avut totuşi de-a face cu “The Doors of the 21st Century” (vezi paragraful următor). Deşi mulţi erau uimiţi de personificarea lui Morrison de către Val Kilmer, filmul a avut numeroase neconcordanţe cu realitatea şi membrii grupui şi-au arătat nemulţumirea faţa de portetul pe care Oliver Stone i l-a schiţat lui Morrison, de multe ori prezentat ca un sociopat lipsit de control.
În 2002 Manzarek şi Krieger s-au reunit şi au creat o nouă versiune a The Doors, numită "The Doors of the 21st Century". În locul lui Morrison, noua formaţie îl avea pe vocalul britanic Ian Astbury, fost solist al formatiei din Regatul Unit The Cult,cuAngelo Barbera la bass din fosta formaţie a lui Krieger. La primul lor concert grupul a anunţat că tobarul John Densmore nu va urca pe scenă, şi mai târziu s-a afirmat că nu putea cânta deoarece suferea de ţiuit auditiv. Densmore a fost înlocuit la început cu Stewart Copeland, fost component al trupei The Police, dar după ce Copeland şi-a rupt mâna căzând de pe bicicletă, înţelegerea s-a sfârşit prin acţiuni în instanţă reciproce şi a fost înlocuit Ty Dennis, care mai cântase cu Krieger.
Mai târziu, Densmore a susţinut că de fapt nu fusese invitat să ia parte la reuniune.În luna februarie a anului 2003 a încercat sa obţină o dispoziţie legală de a-şi împiedica foşti colegi sa folosească numele "The Doors of the 21st Century". încercarea lui a fost respinsă în justiţie în luna mai a aceluiaşi an, chiar daca Manzarek a repetat declaraţia publică cum că invitaţia lui Densmore de a reveni în formaţie este încă valabilă. S-a mai spus că rudele lui Morrison şi ale Pamelei s-au alăturat lui Densmore în încercarea de a le interzice lui Manzarek şi Krieger să folosească numele "The Doors". În iulie 2005, Densmore a reuşit să obţină o hotărâre definitivă care le interzicea foştilor săi colegi să mai folosească numele The Doors. Noua trupă şi-a schimbat iniţial numele în "D21C" iar acum cântă sub numele deRiders on the Storm (care este şi numele unei formatii-tribut pentru Doors din nord-estul Statelor Unite).Le este permis însă sa folosească nume ca "foştii Doors" sau "membrii trupei The Doors".Densmore a fost încă o dată fidel numelui The Doors, fiind ferm pe poziţie când a refuzat să autorizeze folosirea melodiilor formţiei The Doors în reclame TV,incluzând o ofertă de 15 milioane de dolari de la Cadillac pentru a folosi piesa "Break on Through (to the Other Side)", fiind de părere că ar fii o încalcare a spiritului în care muzica a fost creată. Densmore a scris un articol despre acest subiect pentru The Nation aici articolul este menţionat şi mai jos.
Sunt oameni care şi-au pierdut virginitatea pe muzica asta, s-au drogat pentru prima oară pe muzica asta. Am cunoscut oameni care spuneau că au fost copii care au murit în Vietnam pe muzica asta, alţi oameni îmi spuneau despre persoane care nu s-au sinucis din cauza acestei muzici… . Pe scenă, când interpretam piesele astea, păreau misterioase şi magice. Asta nu se inchiriază.
Manzarek şi Krieger şi-au menţinut părerea că un turneu ca o formaţie Doors renăscuta şi folosirea muzicii în reclame sunt căi de a împiedica The Doors să se şteargă din istorie. Manzarek este citat în articolul amintit mai sus spunând:
Cu toţii îmbătrânim. Ar trebui, noi trei, să cântăm aceste piese deoarece, hey, sfârşitul e mereu aproape. Morrison a fost un poet, şi peste toate, un poet vrea să-i fie auzite cuvintele.
The Doors sunt ţinuti minte pentru interpretările lor şamanice din concerte. Unii oameni se gândeau că ei erau doar simpli rebeli americani ai muzicii rock. Jim Morrison spunea: “Îmi place orice reacţie obţin prin muzica mea. Orice să faci oamenii sa gândească. Adică dacă poţi să faci o cameră plină cu oameni beţi şi drogaţi să se trezească şi să gândeasca, înseamnă că faci ceva.”
Această popularitate rezistentă se reflectă în vânzările constante ale înregistrărilor lor timpurii.
|
|
pisca 
