Nobody's Home
Administrator
 Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 413
|
|
Creerea formaţiei şi anii de observare(1987-1993)
În anul 1987, tinerii de 14 ani Billie Joe Armstrong şi Mike Drint creează o formaţie numită Sweet Children. Primul spectacol al acestora având loc pe data de 17 octombrie 1987 la Excaviţia lui Rod Hickory din Vallejo, California, locul unde mama lui Armstrong era angajată.[10] În anul 1989 Armstrong şi Drint au început să lucreze cu toboşarul formaţiei de punk rock americană Isocracy numit John Kiffmeyer(numit de asemenea Al Sobeante). Kiffmeyer a ocupat două locuri în formaţie acestea fiind, unul de toboşar şi celălalt de manager al formaţiei primind comenyile pentru spectacole şi ajutând la creearea unui club pentru fani.[11]
"Welcome to Paradise" (1990)
Demonstraţie a piesei Welcome to Paradise de pe albumul Kerplunk. Această piesă este cea dinnaintea celei înregistrate pentru albumul de debut al formaţiei Dookie
Probleme în ascultarea fişierului? Consultaţi Ajutor.
Larry Livermore, deţinătorul casei de discuri Lookout! Records văzând formaţia cântând la un spectacol a fost impresionat şi datorită acestui fapt, formaţia a semnat un contract cu casa sa de discuri. În anul 1989 au înregistrat primul lor EP numindu-se 1,000 Hours. Înnainte de lansarea EP-ului, formaţia a renţuat la numele de Sweet Children după cum susţine Larry Livermore pentru a nu face confuzie cu Sweet Baby,[12] formaţia schimbându-şi numele în Green Day. [13]
Casa de discuri Lookout! a lansat primul album al formaţiei Green Day numit 39/Smooth în târziul anului 1990 care deţinea şi o scrisoare părând a fi de la I.R.S. Records care scria că casa de discuri I.R.S. Records vroia să semneze un contract cu Green Day. De asemenea având şi un răspuns de la formaţie care se adresează casei de discuri I.R.S. Records că sunt foarte recunoscători casei de discuri Lookout! Records, spunând despre I.R.S. este o casă de discuri "neimportantă".Refuzul semnării contractului fiind rezultatul al altor două EP-uri numite:Slappy şi Sweet Children, scrisoarea având câteva cântece pe care formaţia le înregistrase pentru casa de discuri din Minneapolis numită Skene! Records. În 1991, Lookout! Records a lansat compliaţia 1,039/Smoothed Out Slappy Hour care conţinea piesele din EP-urile 39/Smooth, Slappy, şi 1,000 Hours. În târziul aniului 1990 imediat după primul tur din Statele Unite ale, Sobrante a părăsit zona East Bay pentru a merge la colegiu.[14] Toboşarul formaţiei americane de punk rock numită The Lookouts, Tré Cool fiind un înlocuitor până când Sobrante a nu dorea să petreacă timpul cu formaţia, şi datorită acestui fapt, Tré Cool a rămas toboşarul formaţiei. Formaţia a mers la un tur între anii 1992 şi 1993 şi a mers la spectacole în afara Americii, mai exact în Europa. După lansarea celui de-al doilea album, Kerplunk acesta a vândut 50,000 de copii în Statele Unite,[15] şi a fost cel mai bine vândut album al unei formaţii de pe scena formaţiilor de punk independente în 1992.
[modifică] Ajungerea către succes(1994-1996)
Succesul mare al albumului Kerplunk a făcut marile case de discuri să fie intersate în semnarea unui contract, rezultând plecarea acestora de la casa de discuri Lookout! Records la casa de discuri Reprise Records, datorită producătorului Rob Cavallo care era fascinat de formaţie. Începând să înregistreze noi cântece la casa de discuri Reprise Records, au făcut fanii să cumpere discuri mai multe decât de obicei. [16]. După aceasta formaţia a început să lucreze la primul lor album, şi anume Dookie.
Lansat în luna februarie a anului 1994, înregistrarea acestuia a durat 3 săptămâni [17] albumul devenind un succes datorită redării dese pe postul de televiziune MTV a videoclipurilor pieselor „Longview”, „Basket Case” şi „When I Come Arround”, toate ocupând prima poziţie în clasamentul Piesele Moderne de Rock. În anul 1994, Green Day a făcut un tur în Statele Unite alături de formaţia de gen queercore numită Pansy Division care interpreta la începerea fiecărui spectacol. De asemenea formaţia s-a înscris la festivalul de muzică Lollapalooza şi la festivalul Woodstock 1994, unde aceştia au avut o luptă josnică cu noroi. În timpul concertului, un paznic l-a lovit accidental pe Mike Dirnt încercând să prindă un fan care intrase pe scenă. Festivalul a fost văzut de milioane de oameni la televizor prin metoda pay-per-view , iar performanţa de la festivalul Woodstock din 1994 a crescut popularitatea formaţiei [18] şi a ajutat formaţia, la fel ca şi albumlor să primească statutul de diamant. În anul 1995, albumul Dookie a câştigat un Premiu Grammy pentru Cel Mai Bun Album de Genul Rock Alternativ, de asemenea formaţia a fost nominalizată pentru Premiile MTV la secţia Videoclipul Anului. [19]
Lucrarea de artă intitulată God Told Me to Skin You Alive care se află pe coperta albumului InsomniacÎn anul 1995, un nou single intitulat „J.A.R.” a fost lansat, acesta find defapt coloana sonoră a filmului Angus(film). După această coloană sonoră, formaţia a lansat în toamna anului 1995 albumul Insomniac. Acest album a avut o faţă mai sobră a formaţiei în comparaţie cu albumul Dookie. [20] Albumul Insomniac s-a bucurat de critici bune, primind 4 din 5 stele de la Revista Rolling Stone, care spunea „În genul de muzică punk, părţile bune sunt dezvăluirile şi câştigurile acest lucru ănsemnând că pe măsură ce asculţi fără să sacrifici râspândirea firului electric imediat, iar Green Day sunt la fel de pricepuţi cum este materialul lor.” [21] Albumul Insomniac folosea drept copertă, o pictură creeată de Winston Smith numită God Told Me to Skin You Alive. Single-urile de pe albumul Insomniac sunt: „Geek Stink Breath”, „Brain Stew/Jaded”, „Walking Contradiction” şi Stuck With Me. Piesa „86” de pe album, era un răspuns pentru clubul Strada Gliman care refuzase înscrierea formaţiei în acesta susţinând că, „deveniseră prea comerciali.”[22] Albumul Insomniac nu se bucurase de succesul albumului Dookie acesta fiind vândut cu numai 7 milioane de copii[23] în Statele Unite. Albumul a adus premii formaţiei pentru Artistul Favorit, Artistul Artistul Favorit de gen Hard Rock şi Artistul Favorit de gen Alternativ în ediţia anului 1996 a Premiilor de Muzică Americane, o nominalizare Grammy pentru Cel Mai Bun Videoclip de Scurt Metraj, şi o nominalizare la secţia Cele Mai Bune Efecte Speciale a Premiilor MTV.[24] După aceasta, formaţia a anulat brusc turul European, spunând că erau extanuaţi.[25]
[modifică] Nimrod şi Warning(1997-2002)
După pauza luată în 1996, Green Day a început să lucreze la un nou album în anul 1997. După începerea creeri acestuia, formaţia, ca şi Cavallo au fost de acord ca albumul să fie diferit de celelalte,[26] ieşind astfel pe piaţă albumul Nimrod o trecere experimentală a formaţiei de la genul obişnuit de pop-punk albumul lansându-se în luna octombrie a anului 1997. Acesta conţinea piesse de diverse genuri, de la pop-punk, surf rock şi ska până la balade acustice. Albumul Nimrod, intrase în clasament fiind pe locul 10, iar datorită succesului piesei „Good Riddance (Time of Your Life)” a adus premiul MTV de Cel Mai Bun Videoclip al unei formaţii de Rock Alternativ pentru videoclipul cântecului, al cărui mesaj era schimbprile majore din vieţiile oamenilor cu toate că Billie Joe Armstrong cânta cu chitara sa acustică.
|
|
